Personalul de la MOL... Jos palaria!

Ieri (vineri, 30 martie 2007) dimineata, plec cu masina la gradi sa-l duc pe Aris... ca de obicei. Dupa ce-l "predau autoritatilor" (pe Aris), cand sa plec spre casa, pana prostului! Ca sa fie tacamul complet, fac pana de benzina atz' in timpul intoarcerii din 3 miscari... chiar la miscarea nr. 2! :(( Cireasa de pe tort?! Avem si de-aia!!!... Din AMBELE sensuri venea cate o masina!!!... Pana la urma am avut totusi noroc cu astia, m-a ajutat unul dintr-o masina sa o imping pe a mea deoparte... In fine, bag un pic de benzina din canistra de rezerva si... fuga la MOL in Zorilor sa fac plinul.

Zis si facut... ajung la MOL, umplu rezervorul si ma duc sa platesc (evident, cu cardu'! :p). Dau cu subsemnatu' pe chitanta de la POS si cand sa plec, incepe minunea! O tanti draguta, cu care totusi m-am mai racait de cateva ori in trecut kiar daca-i draguta, vine la mine si-mi zice mieros:
- "Vai domnule! Ce bine ca va prind pe la noi!
- De ce?!... Am facut ceva rau?... intreb putin speriat.
- Aveti o fetitza, asa-i?
- N-nu... (ma gandeam disperat: Mamaaa! asta stie de toate amantele mele, si de alea din trecut si de alea din viitor, ca-n prezent... nu mai am numa' in visele mele erotice :-j) Eu am un baietel, care... e drept, cam seamana cu o fetita... (Io v-am mai zis si in trecut ca multa lume pe strada crede ca Aris e fetita).
- No, atunci baietel!... Da' stitzi ceva? Am o surpriza pentru d-voastra!..."
Si dispare in birourile din dosul MOLului. Eu astept si incep sa ma gandesc: "Mai bine faceam in puii mei asigurare de aia cum avea Nereo din Italia pentru Francesco, asigurare care despagubeste toate stricaciunile facute de copiii tai atunci cand se afla in afara propriei locuinte! Oare ce-o mai fi facut Aris de data asta?!"...

Intre timp, apare din nou tanti cea draguta... cu palarioara asta (vezi poza mai sus) intr-o mana, si cu un zambet lingusitor pe fatza imi zice triumfator:
"- Palarioara asta sigur e al lui! (ungurii si acordul gramatical... :-j) Ati pierdut-o la noi, si de atata vreme ma tot uit dupa dvs!... Bine ca v-am gasit in sfarsit!
- Dar de cand o aveti la dumneavoastra?
- Pai, hã-hãã... de asta vara! Asa ca, faceti bine si spalati-o cand ajungeti acasa, ca am tinut-o intr-un dulap aici, in magazin... si stiti cum e..." conchide ea conspirativ. ;)

I-am multumit amabil lui tanti cea dragutza, am salutat-o... si am plecat acasa, apoi la serviciu. In aceeasi seara, i-am dat palariutza lui Alina si i-am povestit ce si cum (asta dupa ce la amiaza o avertizasem prin telefon ca am o surpriza placuta pentru ea). A ramas perplexa vreo 60 miimi de secunda, dupa care mi-a zis: "Si care e surpriza pe care ai zis la amiaza ca o sa mi-o faci azi?!..." #-o

In fine... revenind la subiect, adevarul este ca am ramas EXTREM de impresionat de aceasta intamplare poate putin SUPER-banala pentru unii, dar care ar trebui sa ne dea la FOARTE multi (români) de gandit! Exista inca OAMENI in Romania, care sa gaseasca o banala palarioara de bumbac, sa o pastreze vreo 8 luni si apoi sa o returneze cu prima ocazie celui care a pierdut-o. Cu ASTFEL de oameni putem inca spera ca nu am intrat pe degeaba in UE... desi... on a second thought... mai sunt totusi PREA MULTE de facut ca sa dovedim asta. :((
Din pacate.

Orange... răsturnat ;)

Poza aceasta este reala! Reclama la Orange PrePay poate fi admirata în Cartierul Zorilor, la capăt de linie in statia Gh. Dima (pe linia autobuzului 35), pe partea dreaptă cum mergi spre cartierul Mănăstur. ;))))))

Probabil bannerul publicitar a fost "executat" de cei de la Vodafone Romania... ;))

Oricum... e tare de tot!
We shall PrePay!!! =))

O poezie superbã!

Viata

Un lung tren ne pare viata
Ne trezim în el mergând,
Fãrã sã ne mai dãm seama
Unde ne-am urcat si când.

Fericirile sunt halte
Unde stãm câte-un minut,
Pânã sã ne mai dãm seama
Sunã, pleacã, a trecut.

Iar durerile sunt statii,
Lungi de nu se mai sfârsesc...
Si în ciuda noastrã, parcã
Tot mai multe se ivesc.

Arzãtori de nerãbdare,
Înainte tot privim
Vrem s-ajungem tot mai iute
La vreo garã ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe sfinte si dureri,
Asteptând, hrãniti de vise
Noi momente de plãceri.

Multi copii voiosi se urcã,
Câti în drum n-am întâlnit!
Iar câte-un bãtrân coboarã
Trist, de forte istovit...

Vine odatã însã vremea
Sã ne coborâm si noi...
Ce n–am da atunci, o clipã
Sã ne-ntoarcem înapoi?

Cãci pe când privim în urmã
Plângem timpul ce-a trecut,
Sunã gara vesniciei,
Am trãit, dar n-am stiut...

(Primitã prin e-mail de la Lili Pãcurar, sotia lui Bogdan)